Ce este rozaceea și cum poate fi tratată?

Ce este rozaceea și cum poate fi tratată?

Rozaceea este o afecțiune cutanată, des întâlnită în cazul adulților, care face ca fața să devină roșie. În general, zonele afectate de rozacee sunt și dureroase, iar viața socială a pacientului este afectată considerabil. Care sunt cauzele rozaceei, simptomele și cum poate fi tratată, aflați din materialul următor.

Rozaceea este o afecțiune cutanată inflamatorie, cu evoluție cronică, recidivantă, care afectează  în principal ariile centrale ale feței. Are un spectru bogat de caracteristici clinice și apare în special femeile de vârstă adultă. Se manifestă prin eritem (înroșirea feței), inițial tranzitor, care ulterior devine persistent, telangiectazii (vase de sânge dilatate), la care de pot asocia papule, pustule și hiperplazia glandelor sebacee (în special de la nivelul nasului), nasul devine roțu, hipertrofiat, cu multiple neregularități).

Factorii de risc implicați în declanșarea sau agravarea rozaceei:

  • caldura și radiațiile ultraviolete
  • tulburările digestive (pacienții cu rozacee suferă de cele mai multe ori de constipație)
  • infecția cu Demodex folliculorum
  • infecția cu Helicobacter pylori
  • deficitul de Vitamina B2
  • alcoolul
  • stresul
  • alimentele picante
  • dereglări hormonale
  • aplicarea de dermatocorticoizi pe față

Care sunt primele semne ale rozaceei?

Pacienții cu rozacee au fața roșie și vase de sânge sparte pe față, care se numesc telangiectazii, iar pacienții prezintă senzație de înțepătura sau arsură, rar prurit (mâncărime). În unele situații, pot apărea și pustule. Pentru că bariera cutanată este mult mai subțire, toleranța la substanțele cu potențial iritant este și ea redusă. Tocmai de aceea, persoanele care suferă de rozacee pot avea dificultăți în a găsi produse de îngrijire a tenului care să nu producă arsuri sau reacții alergice.

Apariția nodulilor sau a ”gâlmelor” pe față este tot o caracteristică a acestei afecțiuni. Nodulii de rozacee apar în anumite cazuri și afectează întreaga estetică a feței.

Exista 4 subtipuri:

  • eritemato – telangiectazic;
  • papulo-pustulos;
  • fimatos (din grecescul Phyma care înseamnă umflatură; se produce hipertrofia persistentă, nedureroasă a țesuturilor moi de cele mai multe ori ale nasului, dar și a  bărbiei , frunții, urechii sau pleoapelor)
  • ocular - în special la grupa de vârstă 60-70 ani

Pielea pacienților cu rozacee este foarte sensibilă și există o toleranță redusă la substanțe iritante și căldură. Din această cauză, pielea este uscată și descumată, aprând senzația de arsură și chiar durere la nivelul feței.

Există tratament pentru rozacee?

Tratamentul este unul complex, de lungă durată și înainte de instituirea terapiei locale sau sistemice o imporanță deosebită trebuie acordată tratamentului igieno-dietetic. Medicul dermatolog este singurul care îți poate recomanda și totodată, poate oferi sfaturi legate de modificarea stilului de viață și evitarea factorilor ce pot accentua simptomele rozaceei.

De exemplu, pentru persoanele cu rozacee, exfolierea tenului nu este recomandată, la fel și produsele ”agresive” de îngrijire a tenului, deoarece acestea pot duce la iritații și senzația de arsură.

Rozaceea nu este o afecțiune care să dispară de la sine. Ce se poate întâmpla este ca aceasta să intre în remisie, pentru a se reactiva ulterior, la un anumit interval de timp.

Dacă ai rozacee, un consult dermatologic este indicat, pentru a afla exact ce poți face să ameliorezi simptomele acestei afecțiuni. Te poți programa chiar acum la unul din specialiștii Centrului Medical Phoenix, în funcție de orașul în care te afli.